Lege extrem de dură pentru imigranți, adoptată în Germania. Noile reguli privind expulzarea

Lege extrem de dură pentru imigranți, adoptată în Germania. Noile reguli privind expulzarea
Publicat: 27/01/2016, 16:46
Actualizat: 11/10/2016, 20:12

„Proiectul prevede că delicvenții străini pot fi expulzați atunci când au fost condamnați la o pedeapsă cu închisoarea, indiferent dacă este cu suspendare sau nu”, au declarat reprezentații guvernului german după o reuniune a consiliului de miniștri, citați de AFP.

Delictele și infracțiunile prevăzute în lege sunt acte de violență asupra unei alte persoane, agresiuni sexuale și atacuri împotriva poliției, dar actul normativ vizează și hoții recidiviști.

Legea al cărei proiect a fost făcut public pentru prima dată pe 12 ianuarie prevede și că, în caz de condamnare, o persoană care a obținut statutul de refugiat poate să îl piardă. În urma violențelor de la Koln, cancelarul Angela Merkel a solicitat înăsprirea regulilor legate de expulzare. După noaptea de Anul Nou au fost depuse în oraș peste 1000 de plângeri la poliție, dintre care mai mult de 100 reclamau agresiuni sexuale.

În urma acestor evenimente, autoritățile germane au afirmat că majoritatea delictelor au fost comise de cetățeni originari din țările arabe, printre agresori aflându-se inclusiv solicitanți de azil.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Cresc salariile minime de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Interzis pentru TURIȘTI. Românii trebuie să respecte noile reguli. Se aplică din iunie 2024
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×